Nu omorâți și pruncii nenăscuți…

Nu de la voi e dreptul meu la viață,

Și nici pe-al vostru, nu vi l-am dat eu.

Cu toți avem un drept la dimineață.

Cu toți avem același Dumnezeu.

Când v-am ales nu ne-am dorit sclavie,

V-am pus conducători… și nu stăpâni,

V-am arătat respect și omenie,

Dar prea ușor ați devenit păgâni.

N-ați înțeles că-n noi vă stă puterea ?

N-ați înțeles, că noi v-am respectat ?

Nu tresăriți când ne-auziți tăcerea ?

Noi ținem capul jos… dar nu-i plecat.

Ați întrecut măsura… și ne doare.

Ne plângem morții, oare până când

Să mai răbdăm călcatul în picioare ?

Și voi sunteți tot muritori de rând.

Pe voi vă stăpânește lăcomia

Și v-ați pierdut și crezul și cuvântul.

Dac-ați putea, ați vinde România

Și de sub voi, va-ți arenda pământul.

Lăsați, pământului să-i cadă ploi,

Să-i crească flori, să bucure de soare,

Căci lumea nu se termină cu voi,

Mai sunt și generații viitoare.

Rostit, ca nume sfânt, Stefan cel Mare,

Se-aude-n el cuvântul moștenire,

Al vostru sun-a ură și trădare,

Al vostru, e doar moarte și pieire.

Când nu știi după moarte ce te-așteaptă,

Când lași durere, anilor trecuți,

În ultim ceas, urmează calea dreaptă,

Nu omorâți și pruncii nenăscuți.