În
ruginiul toamnei, când frunzele coboară,
Prinos
melancoliei din clipe de iubire,
Prin
amintiri tăcute și gânduri se strecoară
Frânturi
din visuri vechi, căzute-n adormire.
Sub nucul
din poiană, lângă sărutul verii,
Bucăți din umbra-i deasă, aleargă risipite,
Prin pajiște, mai umblă doar umbrele tăcerii
Ascunse
printre visuri, în clipele-adormite.
Privirile-aruncate
pe frunzele de tei
Când
mâinile iubirii se căutau tăcând,
Le
poart-acuma vântul pe margini de alei.
Mirificul
parfum… miroase doar în gând.
Un fruct
rămas stingher, în mărul auriu,
Acoperit
cu golul din frunzele căzute,
Ca un
stăpân, în spațiul rămas acum pustiu,
Se vrea
un martor viu al vremilor trecute.
E-atâta
gol în jur… și-atât de multă toamnă.
Prin
frunza risipită îi stă acum culoarea.
Dar
dărnicia ei, îi dă un iz de doamnă
Și-n tot ce-a dăruit se lăfăie
savoarea.
Când față de frumos, ne paște
lăcomia,
Din
frunzele-arămii, mai strângem câte una,
Să punem
vieții dar, să-i invelim câmpia,
Cu
toamnele-aurii să-i împletim cununa.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu