Mărțișor…

Azi, îți declar iubire, la ceas de primăvară.
Prins rob, în nostalgia sclipirilor din soare,
Pin firea neputinței, în inimă-mi strecoară
Dorința de-a iubi… nemărginită floare.

Pe buzele-ți petale să pun un strop de rouă,
Legat în două raze de soare-n răsărit,
Când totul împrejur se-îmbracă-n haină nouă,
Când tot ce simte viață, se-întoarce la iubit.

Dintr-un sărut, un ciucur, să-ți pun în colțul gurii
Și-n cel mai tainic gând să-l învelesc în dor,
Precum e ghiocelul din verdele naturii
La ceas de primavară să-ți fie mărțișor.

Buchetul...

Ți-am trimis;
Două fire de vis.
Lângă ele,
Plăpând si subțire,
Invelit în iubire
Și plin de candoare,
Un fir de cicoare.
Trandafir,
Doar un fir.
Ba nu, două,
Cu petale-învelite
În rouă.
Dar otrava din spin,
M-a făcut
Să strecor un suspin.
Două raze de lună.
Două canturi de iele.
De pe cer,
Am furat două stele.
Și-între ele,
Ascuns și chitit,
Cum era și normal
Și firesc,
Un mesaj.
Dar n-am indrăznit,
Să adaug pe el,
Te iubesc.

Ne numără anii…

De la primul cuvânt… deseori nerostit,
Primul pas, primul gând, primul gest de copil,
Anii vin lângă noi numărând negreșit
Fiecare secundă, fiecare April.

Peste numărul lor se așterne iubirea
Și din numărul lor se-aud pruncii strigând.
Încercăm cu respect să ne ținem menirea
Și odată cu ei ne trezim alergând.

Prea grăbiți, ignorăm frumusețea câmpiei.
Cu privirea din noi căutăm prea departe.
Ca un gând destrămat, înrobiți lăcomiei,
Îi trudim fără rost pentru lucruri deșarte.

Însă, vine un timp, când lipsiți de puteri…
Prea târziu înțelepți, de pe multe luăm mâna.
Când doar anii mai sunt valoroase averi.
Ei sunt tot ce mai luăm când ne-nghite țărâna.

Și de-acolo, de jos, de sub liniștea ei,
De sub umbra ce-o pun pe morminte, castanii,
Simți cum cei ce-au rămas, că-s creștini sau atei,
Cu dispreț, sau respect, ne mai numără anii.