Celestic...

Ce zice un prunc
Când gânguru’-şi spune
E primul cuvânt
La ieşirea pe lume

Ascultă-l în gesturi
Şi taina-i pătrunde
Lui îngeri-i cântă
Şi el le răspunde

Fiorul vorbirii
Din altă lumina
Şi floarea crescută
În altă grădină

În leagănul vieţii
Îşi pleacă făptura
Vorbeşte cu cerul
Îi ştie căldura

Nu ştie iubirea
Şi totuşi o spune
Te chiamă cu el
În a pruncilor lume

Săracul...

M-am născut în lumea acelor ce plâng,
Şi râd, şi iubesc… şi sapă pământul.
A celor ce-n minte frumosul îl strâng,
Dar scapă cu rost şi cu grijă cuvântul.

M-am născut în lumea acelor ce duc
Şi griji şi nevoi şi rostul de ţară.
Fără patima lor, cei care conduc
Ne-ar duce de râpă... şi-am fi de ocară.

M-am născut în lumea acelor ce ştiu
Să-şi facă o rugă la ceasul de seară.
Astăzi la ceasul acela târziu
Se stă în alcool, şi-n drog... se omoară.

M-am născut în lumea celor ce-adună
Tăcerea şi vorba la semn de respect.
Astăzi se latră la stele şi lună...
Îndreaptă-i Tu Doamne pe drumul cel drept.

Portret

Cum să te scriu în cartea de iubire
Să te citesc de câte ori mi-e dor ?
Privirea ta... şi trupul tău subţire
Prinse-n cuvinte, tandru şi uşor.

Din versuri să te iau în prag de seară
Şi-n braţele iubirii să te-adun,
Când noaptea peste umbre se coboară
Sclavă privirii mele să te pun.

Sunt ca un gând cuprins de nerăbdare,
Să-i sting privirii doruri de nescris,
Caci la lumini ce vin din Carul Mare
Întreaga-ţi fiinţă pare-a fi un vis.

În ochii tăi s-a rătăcit lumina
Sclipirilor din stele şi din sori.
Pe trupul tău s-a zămislit grădina
Miresmelor din frunze şi din flori.

Din buze-ţi curg săruturi fermecate,
Strivind cu vraja lor închipuiri.
Cosiţele curg gândurile toate
Prin freamătul şuviţelor subţiri.

Iar în obraji, bujorii albi se-adună…
Din catifeaua lor te-au desenat.
În colţul gurii e un colţ de lună,
Rămas stingher, demult nesărutat.

În pasul tău s-ar potrivi condurul
Sortit cenuşăresei din poveşti.
Nevinovat aş face atunci pe furul…
În gândul meu doar tu te potriveşti.

Din dor de noi...

In numele iubirii

Prinde-mi în braţe gândul şi strânge-l cu putere.
Primeşte-a lui chemare şi scapă-l de dorinţi.
Alintă-i rătăcirea c-un strop de mângâiere,
Sau poate c-un sărut din buzele-ţi fierbinţi.

Să nu-l scapi niciodată de-a braţelor strânsoare.
Adăpa-ţi fericirea la setea lui tăcută,
Să simţi cum stropi de rouă din razele de soare
Se strâng ca un fior pe lacrima-ţi durută.

Din patima iubirii să-i dai o picătură.
Îmbracă-l în tăcere cu-al inimii tău gând.
Le-om aduna pereche şi le-om simţi cum fură
Sărutul şi iubirea şi dragostea, pe rând.

Intoarce-te din cerul tău de sus...

In numele iubirii

Tu aripă mi-ai fost în zborul meu.
Pereche a celei care azi rănită,
Înaltă rugă către Dumnezeu
Şi spre iubirea ta neprihănită.

Să mai scurteze calea dintre noi.
E prea mult nor în dreptul meu de soare.
M-am rătăcit prin fulgere şi ploi
Şi neiubirea macină şi doare.

Intoarce-te din cerul tău de sus,
Pătrunde-n visul meu pierdut în noapte,
Să-mi umpli amintiri care s-au dus
Şi să-mi alini durerile cu şoapte.

Mult prea departe-i drumul şi prea lung
Spre veşnica iubire ce ne-aşteaptă.
Ajută-mă prin colbul lui s-ajung...
Şi-n tot ce-i scris, să-mi fie calea dreaptă.


In numele iubirii