Din umbra ta mi-am desenat destinul...

In numele iubirii

Iubesc a rătăcirilor povară
Pe drumul neumblatelor iubiri.
Când dorul tău începe să mă doară
Mă pierd în umbra ta din amintiri.

Din umbra ta mi-am desenat destinul.
Din şoapta ta cuvintele mi-am strâns.
Tu mi-ai fost leac, când ma durut suspinul,
Năframă, pentru lacrimi, când am plâns.

Mi-ai fost şi gând şi dor şi nemurire
Şi freamătul de frunză din popas,
Dorinţa mea nestinsă de iubire...
În toate-ai fost şi-n toate ai rămas.

Eşti umbra rătăcită-n miez de noapte,
Parfumul dispărut în primăveri,
Mai dulce decât şoapta unei şoapte
Sau adierea unei adieri.

Acolo unde timpul îngroapă amintiri...

In numele iubirii

Nu stă-n puterea noastră să-i aruncăm tăcerii
Cuvinte temătoare... pe rostul ei divin.
Se-aşterne fără margini, când vine timpul serii
Şi-ascunde-n ea trecutul, puţin câte puţin.

Puterea ei destramă, căci totu-i trecător.
Purtând chemări tăcute prin spaţii siderale
Din nemişcata geană mai pică câte-un dor,
Şi tot ce mai rămâne se scutură-n petale.

Prin vise ne mai umblă speranţe rătăcite.
Frânturi de timp adună ce-a mai rămas din noi
Îngemănând puterea în clipe neclintite
Dorinţei nesfârşite de-a fi din nou în doi.

E prea departe locul şi calea mult prea lungă,
S-au dus prin poarta vieţii temutele iubiri.
Doar neumblate gânduri ar mai putea s-ajungă
Acolo unde timpul îngroapă amintiri.