Simt cum te doare timpul peste tăcute gânduri,
Cum cauţi regăsirea, prin vechile-amintiri.
Singurătatea nopţii, din nelipsite rânduri,
Te strânge precum zidul pe Ana-n mânăstiri.
Nici ochii nu mai au din lacrima-ţi tăcută.
A liniştii tăcere mai rău ca timpul doare...
Pierdută-n voia sorţii pe-o cale neştiută,
Cu gândul la o vorbă, un rând, o dezmierdare.
Când am să-învăţ să scriu, am să-ţi întind cărare,
S-aştern pe ea petale… poemele iubirii.
Nici eu n-am să mai simt cum neiubirea doare,
Nici tu, în nopţi tăcute, durerea despărţirii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu