Nu de la
voi e dreptul meu la viață,
Și nici pe-al vostru, nu vi l-am dat
eu.
Cu toți avem un drept la dimineață.
Cu toți avem același
Dumnezeu.
Când v-am
ales nu ne-am dorit sclavie,
V-am pus
conducători… și nu stăpâni,
V-am
arătat respect și omenie,
Dar prea
ușor ați devenit păgâni.
N-ați înțeles că-n noi
vă stă puterea ?
N-ați înțeles, că noi
v-am respectat ?
Nu
tresăriți când ne-auziți tăcerea ?
Noi ținem capul jos… dar nu-i plecat.
Ați întrecut măsura… și ne doare.
Ne
plângem morții, oare până când
Să mai
răbdăm călcatul în picioare ?
Și voi sunteți tot muritori de rând.
Pe voi vă
stăpânește lăcomia
Și v-ați pierdut și crezul și cuvântul.
Dac-ați putea, ați
vinde România
Și de sub voi, va-ți arenda pământul.
Lăsați, pământului să-i cadă ploi,
Să-i
crească flori, să bucure de soare,
Căci
lumea nu se termină cu voi,
Mai sunt și generații
viitoare.
Rostit,
ca nume sfânt, Stefan cel Mare,
Se-aude-n
el cuvântul moștenire,
Al vostru
sun-a ură și trădare,
Al vostru,
e doar moarte și pieire.
Când nu știi după moarte ce te-așteaptă,
Când lași durere, anilor trecuți,
În ultim
ceas, urmează calea dreaptă,
Nu omorâți și pruncii
nenăscuți.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu