Pe când mă cochetam cu grădinița,
Era o fată, mult îmi plăcea mie,
Voiam să-i scriu atunci o poezie,
Aveam și-un titlu, simplu, Smărăndița.
Dar nu știam nici a-ul și nici z-ul,
Nu apăruse nici reportofonul,
M-am mulțumit a face pe bufonul,
Să-i văd pe față zâmbetul și eul.
Când au trecut pe lângă mine anii
Și fără veste m-am trezit la școală,
Tot Smărăndița mă băga în boală
Când ne plimbam pe-aleea cu castanii.
Timpul s-a scurs ca apele prin vai,
Și-a tot crescut frumoasa Smărăndiță,
Are și ea la rându-i o fetiță
Și lângă ea, mai are trei flăcăi.
Aș mai putea s-o scriu și-acum, știu bine,
Dar Smărăndița nu mai e fetiță
Și nu mai e de mult la grădiniță,
Chiar dacă azi, ea e tot lângă mine !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu